Arhive pe blog

Traim intr-o lume a emotiilor

Atunci cand vorbim despre boala ne gandim la microbi si alimente, dar nu trebuie sa pierdem din vedere sentimentele si partea emotionala si spirituala. Un microb este respins de imunitate, dar un sentiment vine din interior, unde nu avem atat de multe mijloace de aparare pentru ca suntem singuri cu noi insine.

Filozofia chineza spune ca sufletul salasluieste in inima, care este considerata imparatul organismului, organul care conduce si imparte dreptatea in imparatie, adica organism. Inima este invelita de pericard, numit si inteleptul corpului, care este sfetnicul de incredere al imparatului inima. Fara de acest invelis, inima ar receptiona in plin socurile emotional si imbolnavirile nu ar putea fi evitate.

Fiecare organ are un suflu sau spirit care salasluieste in el si care este corelat cu un anumit aspect al vietii psihice. Ficatul este ca un general care elaboreaza strategiile de lupta si este afectat de manie si oboseala. Vezica biliara este organul care regleaza temperamental si curajul de a lua decizii, curajul inceputului. Orice stress puternic sau indelungat va sfarsi prin a lovi in vezica biliara, omul devenind nervos si irascibil, cu un temperament coleric. Un om care este dezechilibrat la nivelul acestor organe va fi nervos, va lua greu decizii si se va mania adesea, va avea dureri de cap si ameteli.

Inima este organul care regleaza viata spiritual si emotiile. Bucuria il caracterizeaza, dar bucuria in exces spun chinezii ca poate ajunge sa ii faca rau.

Pancreasul si splina sunt organe care raspund puternic la ingrijorare. Oamenii care sunt foarte analitici, care despica firul in patru, cei care sunt mereu ingrijorati, isi vor deprima pancreasul si stomacul. In acelasi timp oamenii care sufera de stomac si pancreas vor fi mai mereu ingrijorati si se vor adapta greu. Asa se poate ajunge la fobii si obsesii.

Plamanul si intestinul gros sunt organele meditatiei si ale gandirii reflexive. Un om care este trist si melancholic isi deprima energia acestor organe, si tinanad cont de legatura acestora cu imunitatea, acest om isi va tulbura apararea organismului si va deveni mai vulnerabil la agresiunile din mediu.

Deseori un bolnav de plamani este trist si melancholic, acest tip de temperament observandu-se la pacientii cu astm si tuberculoza.

Rinichii sunt organul care reprezinta rezervorul de energie al organismului, energie care ne ajuta sa traim si sa ne vindecam.

Cand scade energia rinichilor, vor aparea sentimente de panica, anxietate si teama care vor deprimansi mai mult enrgia organismului. Bolnavii de rinichi vor fi adesea tematori si vointa va fi foarte scazuta sau vor fi inflexibili si incapatanati.

Echilibrul adevarat nu sta in lipsa sentimentelor ci in cotrolul aparitiei si al intensitatii acestora. Atunci cand starea noastra interioara evolueaza intre bucurie si tristete fara sa exageram, cand tristetea si melancolia ne ajuta sa vedem frumusetea lumii, cand nu ne lasam doborati de teama inseamna ca am facut pasi pe drumul controlului emotional. Nu putem schimba lumea dar putem schimba modul in care ne raportam la lume.

Fiecarui om care ajunge la mine si care doreste sa se schimbe si sa se vindece, pe langa acupunctura ii spun ca il pot ajuta atat cat se poate el insusi ajuta, caci secretul vindecarii inseamna sa inveti sa te vindeci singur.

Sterilitatea

Din vechime se spune, si viata a confirmat acest lucru, ca existenta noastra nu are niciun sens daca nu este imbogatita de prezenta copiilor, capitalul cel mai sigur si cel mai eficient al viitorului, caratele de aur ale oricarei familii. Dar ce se intampla cu acele cupluri care sunt sterile? Putem considera un cuplu steril daca nu a survenit o sarcina dupa un an de viata sexuala regulata fara precautii contraceptive. Sterilitatea induce suferinte si prejudicii morale cuplului interesat.

Cuplurile pot fi infertile fie prin incapacitatea de fecundatie, adica sterilitatea propriu-zisa, fie printr-o incapacitate de a mentine oul fecundat. In tarile anglo-saxone se accepta, in general, termenul de infertilitate conjugala pentru a desemna ambele situatii (sterilitate si infertilitate), termen motivat de ratiuni psihologice.

Se apreciaza ca aproximativ 10-15% dintre cuplurile maritale sunt sterile. Sterilitatea este un simptom ce poate fi cauzat de numerosi factori etiologici, uneori asociindu-se doi sau mai multi factori. Cuplul reprezinta o unitate biologica, iar contributia celor doi parteneri in producerea unei eventuale sterilitati conjugale este aproximativ egala.

Fertilitatea unui cuplu este suma fertilitatii celor doi parteneri, subfertilitatea unuia poate fi compensata de hiperfertilitatea celuilalt. Cand ambii parteneri sunt subfertili, sansele obtinerii unei sarcini sunt reduse. Fertilitatea este maxima intre 15 si 25 de ani, scade la jumatate la 30 de ani si la 1/3 sau chiar 1/6 la varsta de 35 ani. Din date statistice se noteaza ca prima sarcina dupa casatorie apare la 15% din cupluri in primul an, la 50% in al doilea an, la 12% in al treilea an, ulterior sansele de a avea o sarcina in mod spontan scazand la 6%.

Astazi se estimeaza ca cca 30-45% dintre sterilitati sunt de cauza masculina, 40-50% de cauza feminina, iar restul cu contributie din partea ambilor parteneri subfertili. Sterilitatea feminina poate fi fiziologica, voluntara si patologica.

Investigarea unui cuplu steril trebuie sa fie sistematica, dupa un plan bine intocmit. Este bine ca explorarile sa fie facute separat pentru fiecare din cei doi parteneri. La terminarea acestora concluziile vor fi discutate cu ambii soti si se va propune un plan de tratament.

De asemenea, este util sa se precizeze de la inceput ca explorarea unui cuplu steril constituie o actiune deosebit de complexa care cere din partea medicului (sau echipei de medici) multa fermitate si rigurozitate, iar din partea pacientului rabdare si sinceritate.

Numai credinta intr-o reusita posibila poate face ca actiunea inceputa sa fie dusa la bun sfarsit si bucuria unei sarcini, a maternitatii si paternitatii vor fi rasplata eforturilor si increderii.

Mai putin inseamna mai mult

Perceptia comuna in domeniul dezvoltarii personale si nu numai este aceea ca daca se face mai mult (analiza, terapie, training) este cu atat mai bine. Paradoxal insa, in dezvoltarea personala a parintilor este esential ca ei sa pastreze o balanta echilibrata intre prea putin si prea mult, uneori calea cea optima fiind “putin” bine facut.

“Sa nu faci in locul copilului lucruri pe care e in stare sa le faca singur!” - este una din cele 10 recomandari OMS afisate in maternitatile din Romania, probabil in speranta ca parintii le vor “lua acasa” impreuna cu copilul nou-nascut.

Se pare ca in ultimul timp tendinta naturala a parintilor de a-si ajuta copiii s-a transformat intr-un comportament manifestat mult prea frecvent si cu urmari nefaste asupra dezvoltarii lor ulterioare, astfel incat e nevoie chiar la nivel mondial de recomandari speciale in acest sens.

Intr-adevar, cei mai multi parinti incearca din greu sa fie “parinti buni” facand multe lucruri in locul copiilor lor. Au fireste intentii pozitive, insa combinate cu credinte de genul:

• “E mic si nu stie.”
• “Nu se descurca singur.”
• “Eu fac mai repede / corect / frumos si asta conteaza cel mai mult.”
• “O sa faca greseli sau o sa strice ceva.”
• “Lasa ca oricum o sa faca ce trebuie mai tarziu, cand va fi mare, sa nu oboseasca acum.”
• “Copilul trebuie doar sa se joace cu jucarii.”
sau pur si simplu cred ca acest lucru face parte din datoria lor de parinti.

Bineinteles, parintii incep sa isi ajute copiii cand sunt la varste mici si au nevoie pe buna dreptate de ajutor. La doi ani un copil e spalat pe dinti sau e ajutat sa o faca singur, e ajutat sa se imbrace, sa manance singur, sa coboare scarile, sa urce in masina, etc.

Problema apare atunci cand ei persista in acest comportament si atunci cand nevoile de dezvoltare ale copilului se schimba. Parintii isi vor motiva comportamentul spunand ca intr-adevar copilul nu e in stare, si e posibil sa aiba dreptate, dar acest lucru e doar o consecinta a faptului ca niciodata nu i s-a dat ocazia sa invete. Iar cand copilul creste, aceiasi parinti se plang de copilul lor care nu face nimic singur (nu isi face patul, nu isi pune singur de mancare), nu face lucrurile solicitate (sa se duca sa cumpere paine), ca nu isi da silinta, ca asteapta totul de-a gata si se intreaba de ce?

Alti parinti insa isi dau seama ca acest lucru nu e optim pentru dezvoltarea copiilor lor. Dar atunci cand incearca sa isi incurajeze copilul sa faca ceva nu obtin intotdeauna efectul dorit. Desi folosesc expresii incurajatoare precum:

• “Hai, stiu ca poti!”
• “Incearca singur!”,
• “O sa reusesti!”
• “Nu e greu.”
• “Descurca-te singur!”

Copilul poate sa se simta dezorientat, descurajat, nu va sti ce sa faca sau cu ce sa inceapa, neavand deloc initiativa. Si atunci ce pot face parintii astfel incat copiii lor sa se descurce singuri, sa nu depinda de ceilalti in mod exagerat, sa aiba curaj si initiativa si sa ia cele mai bune decizii in orice situatie?

Isi pot asista copilul punandu-i intrebari pentru a descoperi singur ceea ce vrea, cum poate obtine ceea ce vrea si ce are nevoie pentru asta.

Modelul poate fi aplicat pe situatii simple, chiar si cu copii de 3 ani:

- Mami, stinge lumina!
- Vrei sa fie lumina stinsa?
- Da!
- Si cum ai putea sa o stingi tu?
- Sa ma sui pe pat, sa intind mana si sa apas pe buton.
- Sa te vad!
- Gata, am stins-o!
- Bravo, stii cum sa stingi lumina!

Sau cu copiii mai mari:

- Trebuie sa merg la ziua de nastere a lui Radu si nu stiu ce sa-i duc. Zi-mi ce sa ii cumpar?
- Cum te-ai gandit ca ai vrea sa fie cadoul tau?
- As vrea sa fie ceva deosebit care sa il bucure mult si sa-i aduca aminte de mine.
- Si ai gasit ceva care sa indeplineasca toate conditiile astea?
- Hi, hi, un caine.
- Sigur asta e potrivit?
- Hmm, pentru el da, dar nu si pentru parintii lui care i-au spus ca nu vor caine in apartament.
- Atunci? Mai exista si altceva?
- Pai, el mai viseaza o minge de fotbal semnata de fotbalisti.
- Aha, si cum poti avea tu asa o minge?
- Nu stiu daca e posibil.
- Daca ar fi posibil, ce ar trebui sa faci?
- Sa cumpar o minge si sa o duc fotbalistilor sa o semneze.
- Mai exact?
- M-as duce la magazin, as cumpara o minge si un marker, apoi as merge la clubul lor cand au antrenament si i-as ruga sa imi semneze mingea.
- Si ce ai nevoie ca sa faci in realitate ceea ce spui ?
- N-am fost niciodata la clubul lor, dar stiu unde e … ar trebui sa aflu cand anume au antrenamente.
- Eu pot sa te ajut cu ceva?
- Poti sa ma duci cu masina la club si sa ne interesam impreuna?
- Sigur ca da. Poti sa te bazezi pe ajutorul meu ca sa obtii mingea.
- Multumesc. Daca reusesc, o sa fie cea mai frumoasa surpriza pentru Radu si nu m-ar uita niciodata.

Pentru a sprijini cu succes dezvoltarea optima a potentialului copiilor e necesar ca asemenea interventii sa fie o obisnuinta in interactiunea cu copiii. In timp, ei isi vor interioriza acest proces transformandu-l intr-o strategie proprie la care vor apela singuri ori de cate ori vor vrea sa se descurce eficient intr-o situatie.

Altfel, timpul oricum va trece, si copiii vor deveni adulti ce vor trebui sa munceasca.
Unii, ca angajati – subordonati vor asteapta sa li se spuna mereu ce au de facut, nu isi vor asuma responsabilitati, nu vor lua initiativa, vor pasa sarcinile de la unul la altul, nu vor veni niciodata cu idei noi – pur si simplu fiindca nu cunosc alt mod de a se comporta mai eficient.

Altii ajung manageri si, la fel, vor avea tendinta sa reproduca la nivel organizational modelul familiei de origine. Unii vor face ei totul in locul angajatilor fiindca doar ei stiu cum e mai bine sau vor vrea sa tina totul sub control, vor verifica mereu inca o data ceea ce au facut ceilalti, vor vana greselile asigurandu-se ca toate criteriile dorite au fost respectate, etc. Sau vor da ordine si chiar vor incuraja, asteaptand ca ceilalti sa stie ce au de facut si sa faca bine, crezand ca nu e nevoie ca ei sa se implice sau sa ii ghideze in vre-un fel.

Oare cum ar fi insa viata lor daca atat in familie, cat si in organizatii, atat parintii, cat si managerii ar sti si ar face … coaching?

Invata limba copiilor

Exista undeva o poveste spusa de Julie Hay despre o printesa care se imbolnavise. Se putea vindeca doar daca i se indeplinea o singura dorinta. Dar fata voia luna de pe cer. Asa ca imparatul dadu sfoara in tara sa caute pe oricine poate sa faca acest lucru si sa-i vindece fiica.

Si venira multi … unii incercau sa-i ofere ce vrea, altii incercau sa prinda luna, unii sperau sa o convinga ca nu se poate, altii o implorau sa renunte, unii chiar plecau borborosind “Ce fata proasta!”, “Ce incapatanata!” … dar nimeni n-a putut face nimic.

Imparatul mai ca isi pierduse orice speranta. La un moment dat insa a venit si un batran care stia programare neuro-lingvistica. S-a dus la fata si a intrebat-o:

“- Si cum vrei sa arate luna asta?
- Sa fie rotunda.
- Cat de mare?
- Uite asa.
- Ce culoare?
- Culoarea gri.
- Sa straluceasca sau nu?
- Sa straluceasa.
- Unde vrei sa fie?
- Acolo.”

Dupa ce afla batranul tot ce era in mintea fetei, pleca. Si se intoarse dupa cateva ore cu … o luna - un balon rotund de marimea dorita, infasurat in staniol gri care stralucea si o puse in locul stabilit. Fata nu mai putea de fericire. Si imparatul la fel: fiica lui era vindecata.

Credeti ca e doar o poveste? Nu chiar. Fiindca am patit-o si eu. Fiica mea ii cerea tatalui ei “mot”. La care el i-a dat un elastic de-al meu de prins parul. Nuuu, ea vrea “mot”. Ii dau eu altul. Nuuuu. Mai incercam o data. Incep urlete: “Vreau mottttt!” Ne-am lasat pagubasi, nu intelegeam ce vrea. La un moment dat insa se schimba ea la fata si devine fericita cand vede un elastic de prins borcanele: “Uite mot!!”

A mai existat o perioada in care doar noi intelegeam ce vrea de fapt cand spunea “vreau ceai” si ceilalti (bunici, prieteni la ei in vizita) ii dadeau ceai, iar ea se supara si spunea iar “vreau ceai”. Si lumea se uita mirata si enervata la ea “Doar tocmai ti-am dat ceai!! Ce vrei???” si raspunsul ei, acelasi “vreau ceai!!!“ Buna ocazie de conflict si cearta in care copilul sa urle si sa planga si adultul sa ramana cu parerea lui “Cine se poate intelege cu copilul asta?”.

Hmmm … cine verifica ce inseamna “ceai” pentru copil, cerindu-i mai multe detalii sau cerandu-i sa arate el ce anume vrea de pe masa. Voi ghiciti? “Ceai” e prescurtarea de la “ceai de la muu”, adica … lapte!

Asa ca, atunci cind vreti cat mai multe sanse de a va intelege cu un copil (al vostru sau nu), verificati ce inseamna pentru el acel cuvint sau expresie pe care o foloseste. Nu intotdeauna ceea ce pentru noi are de la sine inteles un anumit sens, este valabil si pentru copil. Si uneori e la fel si cu adultii. Ca atunci cind ai locuit toati viata in Oltenia si discuti cu cineva din Moldova, amandoi vorbiti aceeasi limba, dar, din cind in cand, tot te trezesti intreband “Ce-i aia?” sau “Cum adica?”.

De exemplu, voi stiti ce inseamna “a tipa”? Sigur ca stiti, dar ia intrebati pe cineva din Ardeal … o sa aveti o surpriza.

Ce inseamna dezechilibru functional

As vrea sa arat ce important este sa aflam ce dezechilibre functionale are organismul nostru si de ce strategiile de tratament care pot fi folosite cu succes sunt cele care apartin terapiilor complementare (homeopatia, acupunctura, fitoterapia, etc).

Dezechilibrul functional se refera la perturbarea functiei unui anumit organ sau a mai multor organe care nu presupune inca aparitia leziunii concrete sau a bolii.

Este foarte important sa intervenim in stadiul de existenta a acestui dezechilibru, deoarece acesta se suprapune peste stadiul de reversibilitae al perturbarii, pe cind boala este in cele mai multe cazuri ireversibila. De exemplu, o perturbare functionala a ficatului care atinge in mod reversibil hepatocitul (celula hepatica) trebuie imediat corectata pentru a nu ajunge in stadiul de boala, adica hepatita cronica. Este vorba de acele cresteri moderate ale transaminazelor (TGO, TGP) care apar uneori din cauza stressului de la locul de munca sau din familie, toxicitatii unor medicamente (de exemplu cele care scad colesterolul), consumului de alcool, grasimi sau obiceiuri alimentare defectuoase.

Odata cunoscute aceste modificari functionale, se pot stopa intr-un mod blind, neinvaziv prin tratamente care vizeaza terapiile complementare.

Alopatia, folosind medicatia proprie nu face decit sa provoace in organismul afectat de boala o stare diferita de simptomele bolii sale, adica o alta manifestare biologica, derivind astfel boala intr-o alta manifestare biologica.

Homeopatia este metoda de tratare a bolnavului, capabila sa produca in organismul sanatos prin remediul sau o stare asemanatoare sau chiar identica simptomelor sale.

Prin aceasta ea stimuleaza reactivitatea organismului care va ajunge la un echilibru functional folosindu-si propriile moduri reactionale.

Nussbaum scria in 1888,urmatoarele:

“Sulful reactioneaza in mod miraculos in eczema si totusi exista indivizi la care aplicarea sulfului poate produce eczema…” As putea da exemplu numeroase remedii care explica principiul similitudinii, principiul de baza in homeopatie. Am dat o definitie sumara a homeopatiei pentru a lega ideea de dezechilibru functional de modul in care intervine in acest context remediul homeopat.

Ideea pe care o punctez acum si pe care as dori s-o dezvolt in viitor atit cu exemple teoretice dar mai ales practice este necesitatea interventiei intr-un stadiu preexistent bolii, atunci cand se poate corecta disfunctia, fara alte efecte adverse sau toxice in organism. Acesta se face cu precadere prin terapii complementare (prin homeopatie sau alte metode), cind administrand un remediu sau mai multe, echilibram ceea ce este perturbat fara a face rau organismului.

Conditia esentiala pentru ca organismul sa revina la stadiul dinainte al perturbarii echilibrului sau functional este tocmai surprinderea intr-un stadiu incipient al acestei perturbari, cind leziunile organice nu exista. Orice boala incepe printr-o perturbare sau dezechilibru functional.

Aceasta perturbare dupa un timp mai mare sau mai mic, functie de intensitatea factorilor care l-au declansat si reactivitatea organismului, incepe sa sepermanentizeze, trecand dintr-un stadiu reversibil intr-unul ireversibil.
Intervenind inainte de stadiul ireversibil, oprim aparitia bolii.

Sigilarea santurilor si fosetelor dintilor la copii

Profilaxia cariei dentare este un deziderat ce apartine atat medicilor dentisti cat si pacientilor si este reprezentata printr-un complex de metode dintre care, pe langa fluorizarea pe cale generala sau locala, igiena bucodentara si igiena alimentatiei, face parte si sigilarea dentara.

Sigilarea dentara sau sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale reprezinta profilaxia pentru cariile fisurale si anume acele carii care se gasesc pe suprafetele ocluzale ale dintilor (adica pe cele pe care se mesteca), aceste carii aparand si datorita faptului ca de multe ori intrarea in aceste fisuri este mai mica decat diametrul firelor din periutele de dinti, situatii in care fisurile profunde creaza mari sanse de retentie alimentara si de placa bacteriana, factori ideali pentru declansarea atacului carios.

Iata de ce sigilarea santurilor ocluzale este considerata logic ca fiind metoda cea mai sigura de profilaxie primara, fiind o metoda de imunizare a suprafetelor dentare ale dintilor recent erupti si se realizeaza cu rasini composite transparente sau opace, actual preferandu-se sigilantii fotoactivi, adica cei care se intaresc cu ajutorul lampii speciale cu ultraviolete.

Sigilantii transparenti au avantajul ca permit detectarea cariilor marginale sau a cariilor recurente din stadii timpurii, in timp ce integritatea sigilantilor opaci este mai usor de verificat.

Iata in ce constau Etape de lucru pentru sigilarea dintilor:

1. Curatirea suprafetei dintelui – se face cu periute rotative dupa care urmeaza spalarea suprafetelor si uscarea cu spray de apa si aer. Nu se foloseste frezajul dintelui!

2. Mordansarea smaltului (gravarea acida) - se utilizeaza acid fosforic in concentratie de 37% sub forma de solutie sau gel de consitenta cat mai fluida, aplicat prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete sau a unei bulete de vata bine condensate; acidul fosforic este lasat sa actioneze 15-30s apoi urmeaza spalarea cu apa timp de 10-15s si uscarea cu spray de apa si aer. Suprafetele de smalt vor avea aspect alb, cretos mat.

3. Aplicarea sigilantului: se realizeaza cu ajutorul unor aplicatoare speciale cu varful de unica folosinta, sigilantul trebuind sa acopere toate santurile, fosetele, precum si versantii cuspizilor adiacenti Sigilantul se mentine 10s, pentru a permite saturarea si pentrarea optima a smaltului mordansat. In cazul unui sigilant cu priza fotoindusa, se fotopolimerizeaza timp de 60s.

4. Adaptarea functionala – refacerea morfologiei functionale a suprafetelor sigilate se face prin verificarea ocluziei cu hartie de articulatie si indepartarea contactelor premature cu pietre diamantate.

5. Reevaluarea pacientului - este o etapa necesara, integritatea sigilantului verificandu-se la fiecare 6 luni. Mentinerea in timp a rezultatului depinde de: acuratetea tehnicii, calitatea produselor utilizate, modul de polimerizare, tipul rapoartelor de ocluzie, igiena orala.

Incidenta cariei dentare in urma introducerii sigilarii se reduce cu 65-80% si de aceea recomand sigilarea dentara ca metoda de electie in profilaxia cariei dentare in cazul dintilor definitivi cu santuri si fosete bine exprimate si recent erupti pe arcade.

Diagnosticul precoce

Boala parodontala sau parodontoza cum este numita in mod popular dar gresit din punct de vedere medical, este considerata a fi “boala secolului” in stomatologie, acum cand putem spune ca avem mijloace extrem de eficiente de-a combate o alta “plaga” stomatologica clasica si anume caria dentara.

Parodontopatia reprezinta imbolnavirea tesuturilor parodontiului, adica a ansamblului anatomic ce asigura mentinerea dintelui in osul maxilarelor si prezinta doua forme clinice principale: gingivitele si parodontontitele marginale, iar factorul microbian este considerat da catre toti specialistii ca fiind factorul determinant in aparitia acestei boli.

Intr-un mod simplist, putem spune ca gingivita reprezinta imbolnavirea tesuturilor gingivale superficiale (de la gatul dintelui) si este reversibila in majoritatea cazurilor, iar parodontitele marginale sunt imbolnavirile tesuturilor parodontale profunde (de pe toata lunginea radacinii pana la varful ei).

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca debutul si progresia bolii parodontale este in “cascada”, adica neinterventia terapeutica in fazele incipiente ale bolii, adica gingivitele si parodontitele marginale superficiale, duce catre avansarea acesteia catre formele mai grave de boala parodontala, unde vindecarea este mult mai greu de obtinut.

Pe de alta parte, instituirea tratamentului in fazele incipiente ale bolii parodontale (gingivita) asigura surprinderea tesuturilor parodontale intr-o stare relativ echilibrata, in care raspunsurile imune si autoimune la factorii microbieni sunt modelate mult mai activ, distructiile tesuturilor parodontale sunt mai reduse si sansele de vindecare parodontala sunt mult mai mari.

In acest sens este important pentru pacienti sa recunoasca semnele aparitiei bolii parodontale si astfel sa ceara sfatul unui specialist cat mai devreme. Iata care sunt aceste semne:

1. Modificari de textura ale tesuturilor gingivale
Aceste modificari se traduc prin aparitia edemului (umflarii tesuturilor) si a eritemului (tesuturile parodontale au o culoroare rosie aprinse in loc de roz pal) si aceste apar ca urmare a cresterii fluxului sanguin din zona ca urmare a inflamatiei locale.

2. Sangerarea
Sangerarea gingivala reprezinta unul din semnele clinice cele mai precoce si care sunt la indemana pacientului in a le observa. Sangerarile pot fi provocate (prin periajul dentar, alimente mai tari, etc.) sau pot fi spontane, ceea ce ar putea fi semnul unei forme mai avansate de boala.

3. Uneori apare o senzatie de presiune si /sau de prurit gingival (mancarime), semne clinice ce pot fi insotite de halena fetida (miros urat).

Fazele mai avansate ale bolii sunt caracterizate de alte semne clinice precum aparitia pungilor parodontale (atunci cand ligamentele parodontale nu mai sunt atasate la radacina si la osul alveolar), ceea ce duce la aparitia unui alt semn clinic, mobilitatea dentara patologica.

Tratamentul afectiunilor parodontale consta in detartraj si tratament antinflamator local (in cazul gingivitelor, cand in majoritatea cazurilor se obtine vindecarea prin “restitutio ad integrum”, adica asa cum a fost starea gingiei inainte de imbolnavire), chiuretaj supra- si subgingival, operatii cu lambou sau alte interventii chirurgicale mai laborioase si mai costisitoare de tipul celor cu aditie (adaugare) de os (in cazul parodontitelor marginale cronice superficiale sau profunde si unde vindecarea este greu de obtinut iar distrugerea parodontiului nu mai poate fi compensata in proportie de 100%), la care se recomanda antibioterapia pe cale locala sau generala.

Pe de alta parte, folosirea terapeutica a vaccinurilor si a tratamentelor de imunomodulare au dat rezultate discutabile si disputabile, dar cercetarile in aceasta directie sunt abia la inceput si viitorul poate oferi multe surprize in acest sens.

Scopul acestei prezentari este acela de-a face pacientul sa inteleaga ca prezentarea la medicul specialist la controalele periodice (care trebuie sa fie la maximun 6 luni si sunt insotite in majoritatea cazurilor de un detartraj gingival) sau la primele semne clinice de boala parodontala prezentate mai sus, poate duce catre stabilirea dignosticului precoce al unei eventuale boli parodontale, fapt deosebit de important pentru evolutia ulterioara a bolii si a rezultatelor post-tratament.

Homeopatia si gripa

Pentru ca virozele respiratorii continua, am decis sa va prezint in continuare si alte remedii homeopate ce pot fi foarte utile in aceste situatii, cu rugamintea sa nu vi le autoadministrati.

Doar sa invatati sa recunoasteti simptomele si in acest fel sa aveti o discutie mai rapida si mai utila cu medicul dumneavoastra homeopat.

Apis mellifica. Febra nu este insotita de sete, bolnavul refuza sa bea lichide. Iritabilitate, dispozitie plangacioasa. Amigdale mari. Se amelioreaza la rece (camere reci, comprese reci). Se agraveaza la cald, in general in camere inchise, incalzite, la atingere si dupa somn. Durerile sunt intepatoare, arzatoare. Copiii se pot trezi din somn cu tipete ascutite, bruste.

Arnica montana. Febra cu capul fierbinte si restul corpului mai rece. Dureri ca si cum corpul ar fi zdrobit. Bolnavul vrea sa fie lasat in pace, medicul sa plece.

Allium cepa. Febra cu inflamatie a mucoaselor si secretii abundente (lacrimare, secretii nazale). Agravare in camere incalzite, ameliorare in aer liber.

Ferrum phosphoricum. Febra mare brusc, dar fara alte simptome care sa justifice febra in stadiul de debut al virozelor. Sete pentru mari cantitati de apa rece. Vomita imediat dupa ce mananca. Posibilitate de sangerari.Sper ca in numarul viitor sa terminam cu virozele si sa vorbim despre astenia de primavara.

Cauzele obezitatii

Definitie
Obezitatea este definita ca o crestere a greutatii corporale cu peste 20% peste greutatea ideala sau BMI peste 28.

Valoarea indicelui de masa corporala (Body Mass Index – BMI) reprezinta greutatea individului in kilograme impartita la inaltimea la patrat, exprimata in metri parati.

Organizatia Mondiala a Sanatatii propune urmatoarea clasificare:

O prezentare mai detaliata a tipurilor de obezitate apare in urmatorul tabel:

Din punct de vedere al modului de distributie al tesutului adipos se cunosc mai multe tipuri de obezitate:

Tipul I - distributia excesului ponderal este “armonioasa”;

Tipul II - numit si obezitate ginoida, la care grasimea este repartizata mai mult pe zona inferioara a corpului (coapse, pelvis). Acest tip de obezitate este cel mai inestetic dar este asociat cu cele mai mici riscuri medicale;

Tipul III - numit obezitate viscerala, la care grasimea se acumuleaza cel mai mult in organele interne, Acest tip de obezitate este cel mai putin vizibil, insa riscurile pe care le implica asupra sanatatii sunt cele mai mari.

Tipul IV - cunoscut si sub numele de obezitate androida, la care grasimea se depune pe partea superioara a corpului. Acest gen de obezitate este specific in general barbatilor si are consecinte serioase asupra sanatatii pe termen lung.

Obezitatea apare in contextul unui dezechilibru intre aportul crescut de calorii si cantitatea de energie consumata de individ.

Aparitia ei este influentata de factori genetici, sociali, culturali, de mediu si economici. Factorii genetici au un rol important, dar nu determinant. Se stie ca in familiile cu obezi riscul de obezitate este mai mare comparativ cu restul populatiei.

Alte cauze de obezitate sunt factorii congenitali (depind de modificarile endocrine induse fatului de abuzul alimentar al gravidei in perioada sarcinii), boli endocrine dar cauza cea mai importanta in conditiile vietii moderne o constituie modificarea comportamentului alimentar precum abuzul alimentar asociat cu scaderea activitatii fizice si consumul de alcool.

Tendinta la sedentarism, acapararea individului in fata micilor ecrane, inlocuirea meselor regulate cu gustari, alimentatia tip fast-food bogata in calorii, consumul de alcool si bauturi dulci, toate duc la exces ponderal, in special la categoria de varsta de trecere de la adultul tanar la maturitate.
Supraalimentarea poate fi o forma de raspuns la stress, sau la emotii negative precum plictiseala, tristetea sau supararea. Obezitatea nu este insa o consecinta a unor tulburari psihice ci, mai curand predispune la astfel de tulburari.

Obezitatea poate apare si in contextul unor boli endocrine ca hipotiroidismul, sindromul Cushing, si unele boli neurologice. Totodata poate fi consecinta administrarii anumitor droguri precum steroizii(anticonceptionalele.)

Bolile si administrarea anumitor medicamente sunt responsabile de obezitate doar in 1% din cazuri.
Obezitatea reprezinta un pericol real, prin scaderea sperantei de viata pe de o parte, si prin bolile pe care le determina.

Cele mai importante, prin consecintele lor vitale, sunt bolile cardiovasculare, hipertensiunea si diabetul.

Bolile cardiovasculare recunosc obezitatea ca factor de risc major. Riscul acestor boli este marit de cresterea colesterolemiei si de asocierea cu diabetul si hipertensiunea.

Hipertensiunea este si ea strans legata de obezitate.

Scaderea in greutate scade presiunea vasculara, avand in acest sens un beneficiu mai mare asupra valorilor tensionale comparativ cu reducerea aportului de sare.

Diabetul este influentat de obezitate prin cresterea rezistentei la insulina si aparitia diabetului tip II. Scaderea greutatii se asociaza cu scaderea concentratiilor de glucoza si insulinadin sange.

Un studiu american gaseste ca 80% din pacientii cu diabet tip II sunt obezi, cu risc de dezvoltare a cetoacidozei, comei, tulburarilor renale si de vedere.
O scadere in greutate cu 10 Kg va scadea pericolul de reducere a sperantei de viata la diabetici cu 35%.

In afara acestor 3 boli, obezitatea reprezinta un important factor de risc si pentru alte patologii grave.
Astfel cancerul de colon apare in 42% din cazuri la persoanele obeze, o situatie asemanatoare fiind si pentru cancerul de rect, vezicula biliara si prostata (unde o persoana cu peste 130% greutatea corporeala ideala are un risc de mortalitate de peste doua ori si jumatate mai mare). In cancerul de san o jumatate din cazurile diagnosticate apartin femeilor obeze.
O corelatie asemanatoare s-a gasit pentru cancerul de uter si ovar.

Alte afectiuni cauzate sau exacerbate de obezitate sunt:
-colecistopatii litiazice si nonlitiazice
-artrite
-insuficienta venoasa cronica
-varice,tromboze ale venelor profunde
-disfunctii ale sistemului imunitar
-reducerea functiei respiratorii.
-infertilitate,su complicatii la nastere
-steatoza hepatica
-guta

Tratamentul pacientilor obezi presupune masuri generale si masuri chirurgicale.El trebuie sa fie condus de catre o echipa de specialisti care cuprinde, pe langa medicul de familie si un chirurg,un internist, un dietetician,un psiholog.,desigur in fuctie de nivelul gradului derisc. Acesta se evalueaza cu ocazia consultului medical primar prin determinarea BMI, stabilirea motivatiei pentru reducerea greutatii,sustinerea pacientului in vederea terapiei, orientarea spre un medic specialist in nutritie, precum si spre un psiholog.

Metodele de tratament ale scaderii ponderale sunt:
• terapia prin dieta
• exercitiul fizic
• terapia comportamentala: modificarea regimului de viata inclusiv a comportamentului alimentar
• terapia medicamentoasa
• tratamentul chirurgica

Terapia comportamentala reprezinta cea mai importanta veriga in succesul pe termen lung al tratamentului obezitatii. Se adreseaza tuturor pacientilor obezi indiferent de mijloacele terapeutice utilizate.

Terapia comportamentala cuprinde atat modificari ale stilului de viata cat si schimbarea obiceiurilor alimentare. Ea impune modificarea atitudinii, a convingerilor si comportamentului fata de dieta si activitatea fizica.

Motivatia este esentiala in lupta cu kilogramele si puterea sta in fiecare din noi. Totul depinde de respectarea unor reguli simple care ne pot fi utile atat la pierderea in greutate cat si la mentinerea ei.

-nu amestecati niciodata glucidele rele (paine alba, fainoase) cu lipide (carnea, grasimi, uleiuri)
-evitati alimentele glucido-lipidice (ciocolata, ficat, alune)
-eliminati in totalitate zaharul din alimentatie
-uitati de cartofii prajiti
-renuntati provizoriu la alcool,ulterior se poate introduce vinul in doze rezonabile
-evitati cafeaua prea concentrata
-repartizati alimentele in trei mese, fara sa sariti peste micul dejun si pe cat posibil la aceeasi ora
-nu mancati in graba,mestecatib bine si evitati orice incordare in timpul mesei
-evitati bauturile acidulate si sucurile fabricate industrial,care contin zahar
-asteptati trei ore dupa o masa glucidica inainte de a consuma lipide si cinci ore dupa o masa lipidica pentru a ingera glucide
-consumati multe fibre alimentare-salate, legume,fructe pentru a va asigura un bun tranzit intestinal,
-consumati cel putin 2,5 litri lichid
-nu mancati dupa orele 20,aceea se va ,,depune,,
mergeti cel putin 30min pe jos de doua ori pe zi
-ar fi ideal sa colaborati cu un specialist in fitnes

CE ESTE NECESAR SA RETINEM
• TRATAMENTUL CONSTA IN DETERMINAREA CAUZEI(STRESUL,DISFUNCTIA SISTEMULUI ENDOCRIN,) DIETA, EXERCITIUL FIZIC
• PUTEM ALEGE FORMULA CEA MAI POTRIVITA DUPA O TESTARE A STARII DE SANATATE IN CABINETELE NOASTRE STIUT FIIND CA DACA INCERCARILE REPETATE NU AU AVUT REZULTAT NU NE-AM ADRESAT CAUZEI CI DOAR EFECTULUI IAR DIETELE RESTRICTIVE AU PRODUS AFECTIUNI CE AU NECESITAT ALTE TRATAMENTE(FRECVENT BOALA ULCEROASA)
• IN FUNCTIE DE STAREA DE SANATATE A ORGANISMULUI PUTEM ASOCIA DIETA CU HOMEOPATIA SAU ACUPUNCTURA SAU FITOTERAPIA ,NOI TREBUIE SA SCADEM KILOGRAMELE SI NUMARUL DE CENTRIMETRII CONCOMITENT CU INTARIREA SISTEMULUI IMUNITAR SI CU ECHILIBRARE ENERGETICA PENTRU AJUTOR SPECIALIZAT NE PUTETI CONTACTA.

Ritmurile in viata noastra

Viata este un complex de ritmuri si omul traieste simultan in aceste ritmuri. Ritmul (ciclul) il regasim in toate formele de manifestare a vietii biologice (bioritmul), ale naturii (anotimpurile), in Univers (rotatia planetelor, sistemelor solare, galaxiilor), in viata noastra mentala, afectiva, sociala si spirituala.
- ritmul septenarelor – 7 ani
- anual – 12 luni
- saptamanal – 7 zile
- zilei – 24 ore
- ritmul lunar - 28 zile

Ritmul sustine viata si sanatatea

Acestea fiind corelate cu cele 4 elemente ale fiintei umane:
Anual – ritmul organismului fizice (boli de sezon, spasmofilii vara, astenie de primavara si lipsa de fier).
Lunar – ritmul organismului temporal, cunoscut sub numele de bioritm, simultan fiind si ritmul invatarii.
Saptamanal – ritm al organismului sufletesc. Saptamana are 7 zile fiecare purtand numele unei planete, de aici numele de ritm astral.
Zilei – ritmul organismului Eu-lui, acesta este compus din:
- 12 ore pentru zi - cand suntem treji - imi amintesc de mine,
- 12 ore pentru noapte - dorm - uit de mine.

Mai exista ritmuri mai scurte, pentru psihic, cum ar fi :
de 4 h – al sistemului digestiv (metabolism),
de la 2h la 1min – pentru sistemul cardio-respirator,
de secunde si milisecunde – pentru sistemul nervos.

Care este cel mai important ritm al fiintelor? Oare nu respiretia?

Ritmul inspir – expir, incet – tare, usor – greu, lent – repede; zi – noapte, emisivitate - receptivitate.
Ritmul consta in activitate (concentrare) si relaxare, inspiratie – expiratie, ascultare – vorbire, receptivitate – emotivitate, gandire rationala - gandire intuitiva, acumulare – reproducere, stiinta - arta.

Lucrul cu elemente ritmice ne ajuta sa ne integram in ritmul vietii, sa fim in armonie cu el pentru a deschide Portile Imparatiei si pentru a avea acces la toate resursele noastre Interioare pe care Viata ni le pune la dispozitie.

Elementul ritmic il gasim cel mai adesea in muzica si dans. In aceasta perioada a evolutiei noastre este foarte important sa lucram cu aceste elemente (ritmul, muzica si dansul), pentru a ne reconecta la esenta fiintei noastre, la Divinitatea din noi si astfel sa restabilim Armonia in Existenta.

„Fara muzica, viata ar fi o eroare”, a spus filosoful german Friedrich Nietzsche. „Ea este forta invizibila care ne farmeca, ne misca pana la lacrimi, ne apropie unii de altii si ne imblanzeste.” Muzica face omul sa fie om. Ea ne stimuleaza, ne face fericiti sau tristi. O asociem cu propria noastra copilarie, cu anumite locuri, persoane, mirosuri si evenimente speciale, cu o stare de bucurie, caci muzica, la fel ca si amintirile, este depozitata in acea parte a creierului nostru care guverneaza emotiile.

Unele cantece ne zguduie, altele sunt un adevarat balsam pentru psihicul stresat. Nu inutil se fac atatea metafore legate de muzica: muzica poeziei, muzica sferelor, exprimandu-ne astfel incantarea pentru privelisti sau cuvinte ce ne mangaie sufletul.

Dar muzica face bine sanatatii! Influenteaza functiile organice, bataile inimii, tensiunea arteriala si ritmul respiratiei. Ea calmeaza durerile sufletesti si chiar fizice, elimina spasmele, vindeca mai repede ranile si intareste sistemul imunitar.

Probabil ca tocmai din acest motiv, grecii antici i-au atribuit zeului Apollo competente nu numai in muzica, ci si in medicina. In reprezentarile picturale, lui Apollo ii place sa pozeze cu o lira, despre care se spune si astazi ca ar avea puteri vindecatoare iesite din comun. Pentru a dovedi ca este adevarat, un chirurg din Illinois opereaza frecvent in prezenta unui instrumentist care canta la harpa muzica clasica.

Din cincisprezece bolnavi anesteziati, la paisprezece, frecventa batailor inimii se reducea vizibil, iar la unul, ea cobora chiar de la 90 la 60 batai pe minut. Totodata, pacientii aveau nevoie de mai putin anestezic si ulterior se refaceau mai repede.

Dansul unifica, in dans fiinta noastra se manifesta unitar. Totul in univers danseaza, de la rotirile dervisilor si ale electronilor la cele ale planetelor si galaxiilor. „Prin folosirea acestor tehnici si metode care au trecut cu adevarat testul timpului - multe din ele fiind dovedite a fi fost folosite de zeci de mii de ani incoace, ne putem muta cu usurinta punctul focal al constiintei de la a gandi, la a fi, de la starea de separare data de identificarea cu ego-ul, cu mintea, la starea de unitate a Fiintei - scrie pe site-ul www.shamanism.nierika.ro al lui Aurel Mocanu. Si atunci o intreaga alta gama de posibilitati de perceptie, de actiune, de Fiintare se deschide in fata noastra, precum si in noi insine“.

Astfel manifestarea Ritmului prin muzica si dans aduce fiinta noastra in armonie cu Intreaga Existenta. Ritmul este gandul - ideea, muzica este emotia iar ritmul este manifestarea.

Elementul ritmic in educatia copilului este foarte important. Activitatile trebuie sa se bazeze pe aceste ritmuri, pentru ca fiinta copilului pe toate structurile, fizica, psihica si afectiva sa se dezvolta in armonie.

In educatia copilul trebuie sa se arteneze activitatile mentale cu cele practice, activitati statice cu cele de miscare, cele de ascultare cu cele de verbalizare.

Exercitiile de Ritmul le dezvolta capacitatea de a comunica, auzul, vorbire, capacitatea de sicronizare, capacitatea de a invata eficient, creativitatea, bucuria de a invata, simtul melodic, simtul miscarii, etc.

Tipuri exercitiilor ritmice sunt:
1. Exercitii euritmice.
2. Exercitii corporale (geografia corpukil).
3. Exercitii temperamentale (incet / repede; liniste / miscare),
4. Exercitii ritmice.
5. Exercitii ritmice-matematice.
6. Exercitii de articulare.

pagina urmatoare →

• Noutati & anunturi

  
  
  

  Descarca gratuit un document util cu sfaturi pentru
  prevenirea transmiterii
  GRIPEI AH1N1

  
  

  
     ESTECK - una dintre cele mai rapide si complexe metode de testare a starii de sanatate ce exploreaza in sistem 3D, non-invaziv 96 de zone ale organismului.
     Masoara sistemeul hormonal si neurovegetativ, verifica sistemul imunitar, determina echilibrul acido-bazic din organism si cu NOUL soft se poate masoara rata variabilitatii pulsului si oxigenarea periferica in acelas timp cu electrosomatograma.

  
  

  

• Abonare la blog

  Diperia Ro
  
  Create Your Badge
  • 
  • 
  • 
  • 
  • 
  • 
  • 
  • 

• Revista online
  Avocatii sanatatii

  PRENUMELE TAU
  

  EMAILUL TAU
  

• Toate articolele din...

  • Dieta si alimentatie
  • In interesul tuturor
  • Pentru ea
  • Pentru el
  • Sfaturi despre viata
  • Stomatologie
  • Terapii

• Lista afectiuni/boli

  • Anunturi
  • Astm
  • Gripa
  • Hernie
  • Hiperaciditate
  • In interesul tuturor
  • Obezitate
  • Osteoporoza
  • Tulburari de potenta

• Parteneri

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  


•