Spiritul intrupat
Spuneam in articolul trecut despre relativ recentele descoperiri ale stiintelor cognitive – anume ca mintea umana , in manifestarile ei oricat de abstracte, modeleaza corpul uman si este modelata de experientele corpului uman.
Si mai departe, ne putem intreba – dar spiritual uman, unde isi are el locul?
Intelesul originar al spiritului in traditiile filosofice si religioare antice, este cel de “respiratie a vietii”. Din perspectiva timpurilor noastre, respiratia vietii ar putea fi o metafora perfecta pentru reteaua complexa de procese metabolice – care este caracteristica definitorie a tuturor sistemelor vii.
Spiritul – respiratia vietii – “suflarea sfanta” din Biblie, este ceea ce avem in comun cu toate fiintele vii. El ne hraneste si ne mentine in viata.
Pe de alta parte, exista mai multe descrieri ale experientelor spirituale, si ele sunt suprapuse de multe ori cu experientele religioase si mistice. Ce au in comun acestea? E vorba de experiente directe ale realitatii, non-intelectuale, si sunt independente de contextele culturale si istorice. Majoritatea descrierilor se refera la experiente traite intens, la stari de plenitudine a mintii si corpului.
Asadar, spiritualitatea este intrupata si ea. Mai mult, aceasta perspectiva transcende separarea dintre minte si corp, ca si pe cea dintre sine si lume.
Caracteristica centrala in aceste momente spirituale este un sentiment profund al unitatii cu intregul, de apartenenta la univers – ca un tot.
Sentimentul acesta de unitate cu lumea naturala, este confirmat pe deplin de noua conceptie stiintifica asupra vietii, si ne dam seama cat de profund suntem legati de intreaga tesatura a vietii, din jurul nostru si din intreg universul.
Daca privim astfel lumea, vedem ca nu suntem aruncati in haos, ci facem parte dintro mare ordine, dintro mare simfonie a vietii.
Apartinem Universului, suntem la noi acasa in el, iar experienta aceasta a apartenentei poate conferi o semnificatie deosebit de profunda vietii noastre.


























