Cine decide
Autor: Cosmin Tudor
Am scris eu cu “o vreme” in urma cate ceva despre succes. Si m-am oprit cumva in punctul in care succesul nostru e oarecum legat de starea de fericire resimtita.
Si am mai scris eu ca starea asta de fericire e legata si de stima de sine, de respectul pe care il simti atunci cand te privesti in oglinda.
Stiti ce mi se pare mie foarte greu de facut? Mi se pare greu de gasit unghiul cel mai potrivit din care sa te privesti pe tine.
Si nu vreau sa caut aici un unghi cat mai bun sau cat mai potrivit, un unghi care sa ma avantajeze cu orice pret. Pur si simplu as vrea sa stiu: cum e mai bine? Sa ma uit eu la mine si sa decid sau sa las pe altii sa isi dea cu parerea?
Un om foarte drag mie imi vorbea mai demult despre modurile in care oamenii se motiveaza sa faca sau sa nu faca ceva. Si imi povestea despre tiparele motivationale dezvoltate in cadrul unei discipline interesante: Language and Behaviour Profile (LAB Profile).
Unul din aceste tipare era legat chiar de acest unghi din care ne privim pe noi si actiunile noastre.
Sunt oameni pentru care ideea de reusita este legata numai si numai de propriile impresii si simtiri. Acestia au o referinta interna foarte puternica.
Prin diferenta, la celalalt capat de scala, sunt oameni care asteapta mereu confirmari ale corectitudinii sau reusitei de la alte persoane. Acestia au referinta externa.
Iar prietenul meu imi dadea un exemplu foarte simpatic: doi prieteni merg la serviciu purtand la gat cravate foarte deochiate, in culori tari.
“Externul” intra in cladire si saluta pe Marian care era portarul institutiei. Marian ii spune pe un ton foarte glumet: “Frate, dar stiu ca ai o cravata interesanta!”.
Hopa! Externul meu a ridicat antenutzele si, in mintea lui, “interesant” capata sensuri noi. O fi aiurea cravata asta? O fi prea mult pentru un om ca mine?S-o potrivi cu varsta, culoarea parului. Auzi? Stii ce? Decat sa risc si sa ma ia toti la mishto, mai bine o dau jos… e mai sanatos.
“Internul” afiseaza o mina sigura si importanta inca de la intrarea in cladire, ii arunca lui Marian un “’neatza” intr-o mare greatza si pleaca mai departe ignorand pur si simplu raspunsul omului (care, intre noi fie vorba, era “au dat dracii in voi cu cravatele astea”). Pe scari toata lumea il ia la misto cu cravata lui ciudata. El nu are nicio problema. Intra in birou unde toata lumea pufneste in ras si primeste tot felul de replici despre ce cravata ciudata si-a ales.
“Internul” meu se duce la toaleta, se admira plin de el in oglinda si exclama: “Dumnezeule, n-am vazut in viata mea atatia oameni fara gusturi adunati la un loc intr-o cladire!”
Poate cineva sa decreteze care dintre cei doi procedeaza bine sau rau? Nu cred. Poate cineva sa anticipeze care dintre cei doi vor putea obtine rezultate bune si care nu? Nici asta nu cred.
Pe de alta parte, avem cu totii un bun simt elementar, iar acesta ne spune de multe ori ca nu e “cool” sa fii intern in contextele unde nu ai nici pregatire si nici experienta. Aici e mai adecvat sa ascultam de “seniorii” domeniului si de cei care au demonstrat deja niste rezultate palpabile.
Iar daca in domeniul tau de baza, acolo unde esti pregatit si ai rezultate, vei asculta mereu si mereu de parerea altora, atunci cu siguranta iti vei pierde imaginea de expert castigata si vei transmite multa nesiguranta.
Oameni buni, nimeni nu sta in realitate ancorat 100% in starea de motivatie interna sau in cea externa. Ar fi imposibil. Toti avem momentele noastre de “intern” care alterneaza cu cele de “extern”, toti avem contexte diferite in care activam si de aceea nu suntem atat de bine definiti in acest tipar motivational.
Dar putem aloca un timp de autoevaluare si apoi sa decidem la rece daca ne comportam adecvat in acest sens.
Cand ne-ar trebui mai multa rabdare sa ascultam parerile altora?
Cand ar fi mai bine sa spunem STOP discutiilor interminabile, sa luam taurul de coarne si sa judecam numai cu mintea noastra?
Acasa?
La job?
La amanta?
Asta numai voi puteti spune.
Love u all.


























