3.12.2008 | Categorii: Pentru el |  

Iubirea ca vanatoare - episodul 1

Autor: Lucia Neagoe

Ideea este foarte simpla si pe undeva, oricine a trait o poveste de dragoste, a simtit-o, chiar daca nu a constientizat-o…
Hai sa descoperim ce ai simtit, de data aceasta constientizand…
Ai simtit ca esti vanator sau poate ai simtit ca esti vanat si in acelasi timp ai simtit ca esti ambele, vanator si vanat. Ca faceti parte unul din celalalt.
Ai simtit ca onorezi vanatoarea, ca pe ceva sacru.
Cand ai fost vanator ti-ai sanctificat prada, ca pe o zeita, i-ai adus ofrande si i-ai inchinat imnuri, punandu-ti in ele profunda iubire si veneratia cea mai inalta.
…si apoi ai mancat-o…i-ai preluat esenta vitala, devenind tu insuti un zeu…ti-ai potolit foamea si setea de ea, de sacru, participand in modul cel mai complet la actul de a da si a primi, prin schimbul de fluide vitale…ai participat poate la cel mai profund act spiritual ce poate exista intre doua fiinte.
Gerard Rysbrack, Wolf hunt (detaliu)

Cand ai fost vanat ai simtit cum frica se ingemaneaza cu dorinta, ai simtit cum iti este frica de ceea ce iti doresti cel mai mult… Dar in linistea fiintei tale ai stiut ca iubirea este mai puternica decat frica pentru ca frica tine de corp, de instinctul tau de supravietuire, pe cand iubirea tine de suflet… Ea a fost acolo si inainte si va fi si dupa… Ea este si va fi intotdeauna dincolo de…

Sa fie totul doar o metafora? Sau poate o oglindire a ceea ce se intampla in realitate in relatia vanator-prada? Sau e cea mai pura realitate? Lumea Reala, cum ar spune unii.
Iti propun o scurta si electrizanta incursiune in lumea animalelor, dincolo de ceea ce percepem noi in mod obisnuit.

Dawn Baumann Brunke a scris o carte de-a dreptul revolutionara in studiul comportamentului “necuvantatoarelor”, numita “Vocile animalelor. Comunicare telepatica in Reteaua Vietii”. Specializata in vindecare, metafizica si spiritualitate, autoarea s-a dedicat timp de peste zece ani comunicarii telepatice cu animalele si publicarii acestor comunicari revelatoare, ajutand astfel oamenii sa se deschida spre straturi mai profunde din ei insisi.

Intr-una din conversatiile sale cu animalele se vorbeste despre relatia vanator-prada ca despre un dans, o celebrare a vietii ce se impartaseste pe ea insasi: “Daca vedeti cu adevarat acest lucru si il intelegeti, atunci nu veti judeca faptul ca a ucide pe altul pentru a manca este ceva “rau”… Din acest punct de vedere, totul este armonios si asa cum trebuie sa fie, indiferent cum li se pare celor care nu fac parte din aceasta armonie” (D.B. Brunke, Vocile animalelor, Editura For You, p.267). Relatia vanator-prada este o lectie planetara, spune autoarea – totul tine de schimbul facut, mai ales de schimbul de esente vitale.

Avem multe de invatat din relatia vanator-prada. Ce este surprinzator, ca, in ciuda aparentelor, exista foarte multa iubire in aceasta relatie si mai ales, o experimentare plenara a realitatii “Noi cu totii una suntem”.
Preluarea esentei unei alte fiinte are un aspect spiritual; aceasta relatie este bazata pe incredere si pe o intelegere inerenta. Cheia in aceasta relatie o reprezinta onorarea acesteia si respectul autentic pe care cei doi il au unul fata de celalalt. Fara acestea vanatoarea nu se poate finaliza.

Cum are loc concret, la nivel inconstient (pentru ca este vorba de sufletul lor colectiv - a nu se intelege ca animalele constientizeaza aceste lucruri!) acest dans al relatiei dintre vanator si vanat si cum sunt onorate ambele parti in acest dans?
Se pare ca intre cei doi are loc o intelegere, in momentul in care prada e vazuta pentru prima oara sau chiar in timpul urmaririi, prin care sufletele acestora cad de acord asupra actului sacru al preluarii esentei spirituale a “victimei”.
Reproduc un fragment dintr-o “conversatie” extrem de frumoasa si foarte sugestiva a autoarei cu un cal-prada:
“Pradatorul intreba ceva de genul:
“Fiinta nobila, imi este foame si caut sa supravietuiesc.
Te vei sacrifica pentru a ma onora in acest mod?”
Prada va raspunde:
“Fiinta nobila, ma sacrific si te binecuvantez.
Fie sa capeti forta prin hrana ce ti-o da corpul meu.”" (D.B. Brunke, Op.cit., pp.276-277)

Cu toate acestea, ceea ce se poate percepe – si, intr-adevar asa este – animalul vanat simte frica, fuge, se zbate si cauta sa scape de atacul vanatorului, nici vorba sa vina deschis “Iata-ma! Mananca-ma! Te iubesc!”.
Aceasta pentru ca frica este mecanismul de auto-conservare al formei fizice, iar animalele sunt supuse in primul rand instinctelor. Dincolo de aceasta se afla iubirea, depozitata, ca o comoara, in sufletul lor colectiv, pentru ca la nivel spiritual sunt cu totii conectati si cu totii se pun unul in serviciul celuilalt.
Mai mult decat atat: suntem cu totii conectati si cu totii, oameni, animale, plante, pamant, ne punem unii in serviciul celorlalti.

Asadar, iubirea ca vanatoare este o metafora? Sau poate este realitate? - adevarata realitate “Noi cu totii una suntem”.

2 comentarii

  1. Cristina Mohora a scris la data de 26 December 2008, 2:36 pm

    Hartuiala sexuala intre oameni este ca vanatoarea descrisa in articol. Hartuiala se bazeaza pe instinctele placerii si deobicei hartuitorul(cel puternic) este vanator si hartuita(partea mai slaba) este prada.
    In timp, ca o adaptare la situatie, prada simte o senzatie de teama si neliniste inainte ca vanatorul sa apara ,cand el este la distante de sute de metrii. Este uimitor ce putin am evoluat noi oamenii atunci cand este vorba despre instincte!

  2. Lucia Neagoe a scris la data de 18 March 2009, 5:35 pm

    Vanatoarea descrisa in articol se refera la profundul respect, chiar veneratie a vanatorului fata de prada. Aceasta este conditia ca prada sa se ofere ca hrana vanatorului, cu iubire.
    In hartuirea sexuala lipseste tocmai acest respect si veneratie. Hartuitorul n-ar mai fi hartuitor daca ar actiona cu iubire, ci s-ar transforma in cel mai infocat admirator, capabil sa deschida inima “pradei” inspre iubire.
    Hartuitorul este si el o fiinta care se simte lipsita de iubire: nu se simte iubit si nici nu stie cum sa castige iubirea, drept urmare o “cerseste” insistent sau o “fura”. El nu stie ca poate sa primeasca iubire numai oferind la randul sau iubire, si nici nu poate sa ofere altora atata timp cat nu se iubeste si nu se accepta pe sine.
    De multe ori, hartuitorul nici nu recunoaste ca are nevoie de iubire si prefera sa o trateze ca pe un lucru neserios, pentru ca altfel, frustrarea ca nu o are ar fi de nesuportat.
    Hartuitorul nu este cel puternic, ci cel ce foloseste forta pentru ca nu are puterea de a obtine ceea ce doreste (vezi David R. Hawkins, “Putere versus forta”).
    Prada poate sa aleaga sa nu mai simta frica, intelegand ca, de fapt, are de-a face cu un copil care se da cu fundul de pamant ca nu a primit jucaria dorita…si poate sa aleaga sa-i raspunda cu compasiune…si atunci copilul, uimit, se va opri si se va intreba ce se intampla…si sesizand ca a primit totusi iubire (si jucaria o voia tot ca dovada de iubire) va inceta gestul agresiv si va zambi…

Lasa un comentariu


Lista autori

Ultimele articole pe blog

Ultimele comentarii

Sondaje de opinie

  • Cum apreciezi noul diperia.ro?

    View Results

    Loading ... Loading ...

Recomandarile noastre