Trei erori frecvente ale pacientilor
Autor: dr. Mihnea Dragomir
Sursa: www.doctordragomir.ro
Timp de multi ani am observat ca exista un numar mic de greseli pe care pacientii le fac cu frecventa crescuta.
Probabil ca cea mai frecventa greseala, pe care as numi-o “eroarea numarul unu”, este sa se faca mai intai analize si investigatii si abia mai apoi sa se mearga la doctor pentru un consult. Daca mi-ar cere cineva sa dau un exemplu despre un echivalent medical al asezarii carului inaintea boilor, l-as da pe acesta.
Trebuie spus si subliniat ca, in cazul aparitiei oricarui semn de boala, ca si in cazul controlului de rutina la persoane aparent sanatoase, este necesar a se INCEPE cu un consult medical (incluzand anamneza, adica interogatoriul medical si examenul obiectiv). Abia MAI APOI, daca iN URMA cosultului medical s-a stabilit ca este cazul, sa se faca anumite analize si investigatii, in functie de cele constatate la consultul medical.
Unii pacienti imi cer sa faca “toate analizele”. in ziua de azi, se pare ca exista intre 4000 si 12 000 de analize (depinde cum definim o analiza). Nici sultanul Bruneiului nu are destui bani sa le faca pe toate, pe langa faptul ca orice analiza, ca si orice medicament, prezinta riscuri mai mari sau mai mici. A face toate analizele este la fel de absurd ca si a lua toate medicamentele.
Poate ca pacientii mei au in vedere doar analizele uzuale. Trebuie spus ca nu exista un astfel de concept universal, ci sunt uzuale acele analize care se fac mai frecvent unei grupe de oameni in functie de varsta, sex, ocupatie, antecedente, etc. Spre exemplu, depistarea de sange ocult in scaun este o analiza uzuala pentru orice barbat trecut de 50 de ani, dar este foarte neobisnuita pentru copii.
O a doua eroare legata de analize este supraaprecierea rolului pe care il au analizele in stabilirea unui diagnostic ori in aprecierea evolutiei bolii. Trebuie spus ca nu exista nici macar un singur exemplu de analiza sau investigatie in general, care sa puna, prin ea insasi, un diagnostic. Diagnosticul este pus numai de medicul clinician, care aduna un buchet de date epidemiologice, clinice si de laborator, pe care le prelucreaza in urma unui rationament medical, rezultand, mai apoi, diagnosticul afectiunii si strategia de urmat.
Exact acest lucru se intampla in cercetarea judiciara, cand este cautat criminalul. Se aduna probe, se pun cumva cap la cap, se naste o ipoteza care trebuie confirmata. Desigur, unele probe (martori oculari de exemplu) sunt mai pretioase decat altele. Dar asa cum nici un procuror nu indrazneste sa-si sprijine rechizitoriul pe o singura proba, oricat de mare ar fi “evidenta”, tot asa nici medicul responsabil nu poate emite un diagnostic care se sprijina pe o singura investigatie sau masuratoare.
Cum se explica acest lucru? Nu este chiar asa simplu de explicat, ci trebuie mai intai sa vorbim un pic despre notiuni ca: validitate, erori, specificitate, sensibilitate.
Validitatea unei analize este masura in care ea reflecta ceea ce presupunem ca trebuie sa reflecte. De exemplu, pentru a determina greutatea cuiva, masurarea cu metrul este o investigatie invalida. in practica, avem investigatii care sunt partial valide pentru o anumita afectiune banuita, iar “partial valid” inseamna a spune “partial invalid”. De exemplu, pentru ateroscleroza, masurarea colesterolului in sange este partial valida. Daca cineva are prea mult colesterol, nu putem spune decat ca este foarte probabil ca acel om sa aiba hipercolesterolemie, inca nu stim prea mult despre posibilitatea ca sa aiba si boala numita ateroscleroza. Avem, ce e drept, un fir, dar suntem pe drumul de a strange in buchet mai multe informatii.
Sensibilitatea unui test inseamna cat la suta din cei care au boala au testul pozitiv, iar specificitatea unui test inseamna cat sunt de multi cei care au test pozitiv fata de cei care au boala. Se intelege ca sensibilitatea si specificitatea sunt ca cele doua brate ale unei balante: cu cat un test e mai specific, cu atat este mai putin sensibil. Nu se cunoaste nici un test care sa aiba atat specificitatea, cat si sensibilitatea de suta la suta.
De exemplu, pentru a masura greutatea, ma hotarasc pentru o metoda valida: cantarirea. Daca eu definesc drept “test pozitiv” un rezultat al cantaririi de 80 de kg sau mai mult, atunci se cheama ca am conceput o metoda sensibila: aproape nici un gras nu scapa filtrului meu, care insa va cuprinde, pe langa grasii “adevarati” si insi despre care nu se poate pune diagnosticul de “grasime prea multa” (numim asta “obezitate”), ci au obtinut test pozitiv din alte motive, de exemplu sunt mai inalti sau mai indesati. Deci, metoda mea e foarte sensibila, dar prea putin specifica. Daca ma hotarasc pentru a defini drept “test pozitiv” un rezultat al cantaririi de 110 kg sau peste, atunci am un test specific: aproape toti cei pe care i-am identificat drept “grasi” sunt, intr-adevar, grasi. Sensibilitatea testului are insa de suferit: toti piticii cu burta vor fi considerati ca fiind perfect sanatosi in urma “testarii” mele.
Erorile apar din cauze multiple si sunt MULT mai frecvente decat isi imagineaza marea majoritate a pacientilor. Pot exista erori umane, din neinstruire sau neatentie. De exemplu, eu uit sau nu stiu ca atunci cand citesc rezultatul unei cantariri (pe un cantar mecanic) trebuie sa privesc perpendicular pe cadran, astfel incat acul indicator sa fie peste umbra lui etc. Eu uit sau nu stiu ca atunci cand masor tensiunea arteriala, mansonul aparatului trebuie sa fie la inaltimea inimii, altfel aparand ceea ce numim “eroarea hidrostatica”. Sau plec de langa cantar citind in mod corect o valoare, dar trec in fisa alta valoare. Mai sunt erori legate de aparat, etc. in general, cu cat o metoda este mai complicata sau cuprinde un numar mai mare de oameni sau aparate, cu atat probabilitatea erorilor este mai mare.
Nu sunt “erori”, ci fapte pentru care nu gasesc un calificativ pe masura, furnizarea de date gresite in scopul intentionat de a se crea o (falsa) problema oamenilor, de a-i mai chema la niste “controale” si “investigatii” pentru a se mai misca niste bani din buzunarele pacientilor sau din contul asiguratorilor in contul medicilor, spitalelor sau laboratoarelor. Sunt realitati despre care nu imi place sa vorbesc, dar despre care pacientii mei este bine sa fie avizati.
Un al treilea tip de erori frecvente pe care le intalnesc sunt cele date de influentarea pacientilor din surse necertificate. Medicina are ceva comun cu fotbalul si cu politica: avem cu totii impresia ca ne pricepem. in mod special trebuie atras atentia asupra cresterii uluitoare a acestui tip de eroare in era Internetului. Trebuie spus ca Internetul este o sursa de mari pacaleli in domeniul medical, informatiile corecte fiind greu de desprins de cele eronate, ori chiar elucubrante sau, cel mai des, cu reclame ascunse. Nu exista o certificare a surselor.
Este bine ca este asa, lumea virtuala trebuie sa ramana o lume a libertatii, ar fi ingrozitor ca, de exemplu, informatii medicale sa se poata posta numai cu “aprobarea” vreunui “organ abilitat”. Orice medalie are insa avers si revers, iar in materie de Internet pretul libertatii este lipsa de siguranta a informatiei.



























Aveti dreptate ca noi bolnavii ne dam cu parerea fara a fi specializati si de cele mai multe ori gresim. De multe ori m-am speriat cand am citit buletinul de analize si ptr ca citisem pe internet cate ceva am crezut ca am vre-o boala grava..dar apoi nu s-a confirmat banuiala.
Dar ce ne facem daca mergem la 5-6 medici si pe aceleasi simptome si anlize au pareri care mai de care mai diferite, ca sa nu mai spun de tratamentul prescris? Ce ar trebui sa facem noi cei “nespecialisti”?
Eu am cautat pe internet si in final am hotarat sa fac o medie a diagnosticelor..chit ca e cam greu. Bine ca nu am luat si medicamentele……..toate!
Am fost banuita de la scleroza multipla,vasculita cerebrala ( leziuni cerebrale), lupus, boala Behcet, spondilartropatie, sindrom antifosfolipidic pana la depresie etc.
Dupa 2 ani de vizitat multi dr si cativa profesori universitari..inca nu am un diagnostic final. In primul an am luat atat tratamentul neurologic cat si cel de la reumatologie(medrol, alte cortizonice, plaquenil si zeci de calmante)..si mai apoi am renuntat la sacosa de medicamente……total.
Culmea ca si analizele difera de la o luna la alta si chiar de la un laborator la altul in aceeasi saptamana.
Cum sa mai avem incredere in medic sau in anlize?
Cine greseste???
I-mi plac articolele dv. Pacat ca nu-s din Bucuresti ca veneam la dv.