Cum sa scapi de obsesia Perfectiunii
Autor: Cristiana Alexandra Levitchi
Sursa: www.psihologie.ro
Obsesia perfectiunii face ravagii in randul tinerelor femei din Romania. Solutia la vedere: alege-ti un alt model la care sa te raportezi! Dar nu este chiar atat de simplu. Gata, alt model, sunt fericita! In practica nu e deloc asa.
Ne place sau nu, valorile si standardele de frumusete impuse de societate (mai ales cea occidentala) s-au incrustat in inconstientul femeii moderne. Pe podiumul de moda, fete cu 12 kg sub media admisa biologic, defileaza voioase. Dar eu nu vad decat anorexie nervoasa la acele fete si o patologie psihologica a designerului.
Perfectiunea fizica, asa cum e acum promovata, a devenit un ideal care e imposibil de atins de toata lumea. Astfel ca fetele care nu se incadreaza in model si nici nu au sanse incep de multe ori sa o ia razna. Cauzele nu sunt insa foarte simple.
Recent, am avut la cabinet un caz, trimis de la un medic de spital: o adolescenta care nu mai dorea sa manance. Dupa cateva sedinte de evaluare mi-am dat seama ca era ceva in familie. Asa ca am chemat-o si pe mama ei. Si ce sa vezi? Mi-a marturisit ca se crede “grasa” si ca nu-i place ceea ce vede in oglinda si a constientizat ca isi exterioriza aceste ganduri de fata cu fata ei. Care era nevinovata, caci nu pot sa acuzi o adolescenta ca-si imita si isi respecta mama! Fata nu facuse decat sa preia comportamentul mamei, exprimandu-i teama prin refuzul mancarii.
Iata, deci, ca obsesia perfectiunii nu afecteaza doar persoana in cauza, de aceea trebuie sa fim atenti la mai multi factori. Persoanele care au “mania” perfectiunii au standarde personale foarte inalte, exagerat de inalte si de asemenea irealiste. Nu accepta de obicei infrangerea si, cand isi indeplinesc un obiectiv, tind spre altul si spre altul si asa mai departe… Au incredere in sine destul de mica sau oscilanta si se critica interior cu vehementa. In familia acestor persoane (bunici, parinti) se observa aceeasi atitudine de perfectionism, autocritica si critica.
Atentie deci… Iata cateva sugestii care te pot ajuta sa scapi de obsesia perfectiunii:
1. Spune-ti ca esti unica. Nimeni nu are ochii tai sau unghiile tale. Repeta zilnic “pe zi ce trece stralucesc”.
2. Nu te compara cu alte femei.
3. Elibereaza-te de opiniile, perceptiile, ideile daunatoare ale altora, revistelor de moda ale societatii, elibereaza-te de preceptele negative ale parintilor, profesorilor. Tu esti in masura sa te cunosti cel mai bine. De cate ori auzi o voce in tine care te critica da-i un contraargument.
4. Scrie-ti pe hartie calitatile fizice.
5. Observa ce il atrage pe un barbat la tine cand te priveste.
6. Invata sa te iubesti asa cum esti si sa te accepti. Du-te la masaj si relaxeaza-te.
7. Ai grija de tine (dormi cat e necesar, hraneste-te, relaxeaza-te). O femeie odihnita e o femeie cu pofta de viata, are o atitudine pozitiva.
8. Accepta complimentele altora, intreaba o prietena ce ar ajuta pe alta femeie care nu are incredere in ea. O sa-ti fie mai usor sa te incurajezi si pe tine.
9. Priveste-te in oglinda o data, de doua ori, de trei ori: ce vezi frumos in oglinda? Enumera ceea ce iti place.



























Omul civilizat al zilelor noastre nu se mai iubeste suficient. Atitudinea interioara cea mai intalnita e ura de sine, scarba de sine, convingerea ca nu esti suficient de bun. In ceea ce priveste profesia sau aspectul sau viata personala sau orice altceva. Nu intamplator adolescentele au probleme de alimentatie, nu intamplator salariatii muncesc a la Raluca Stroescu…
Solutia: iubeste-te Tu cu pasiune pe tine insuti, menajeaza-te TU…caci nimeni altcineva n-o s-o faca pentru tine.
Perfectiunea nu exista,nu exista nimic perfect pe lumea asta,nici slujba perfecta,nici relatia perfecta,nici trupul perfect,etc.Este in firea noastra imperfectiunea fizica si sufleteasca,este ceea ce ne face sa aspiram spre evolutie.Sensul vietii este evolutia.Ceea ce pare perfect de frumos in ochii mei,altei persoane i se poate parea acceptebil doar,este ceva relativ,in realitate.Important este sa stii sa te faci iubit prin comportamentul tau.Cine e iubit,este mult mai fericit decat cine se crede perfect.
Multumesc mult pentru acest articol despre obsesia perfectiunii.