Arhive pe blog

Angoasele unei mame! - tusea de noapte la bebelusi

Autor: Dr. Genoveva Matei

   Buna ziua dragă mamă!
   Mă adresez ţie ca unei bune prietene şi vechi cunoştinţe, pentru că ştiu că amândouă suntem de aceeaşi parte a baricadei - fiecare dintre noi luptăm pentru sănătatea şi starea de bine a copilului nostru. Şi o facem după cum ştim şi putem noi mai bine. Şi, mai ales, o facem permanent.
   Acest permanent – zi de zi- tot timpul- fără încetare este cuvântul care mă frământă pe mine astăzi. De ce tocmai astăzi? Pentru că EU mă simt astăzi mai obosită, mai apăsată, mai dezorientată – de fapt, mai nemulţumită pentru că nu dau de capăt problemei mele.
   Iată despre ce este vorba: copilul meu tuşteşte de trei nopţi, cu o tuse seacă, mereu la aceeaşi oră- între trei şi patru dimineaţă. Şi nu mai pot dormi, nici eu, nici el, şi nici altcineva din casă. Ce-i de făcut? - mă întreb retoric, ca şi cum n-aş fi făcut nimic până acum, de mai bine de o săptămână…Am ajuns într-un punct critic, în care stagnez şi din care nu pot pleca fără un impuls extern!!
   Bun, acum parcă încep să mă mai limpezesc. Aici sunt două probleme. Eu, cu oboseala mea, şi copilul meu cu tusea lui, cu oboseala lui, cu sâcâiala lui, cu cearcănele, agitaţia şi toate cele care-l transformă dintr-un înger într-un…Uf, Doamne păzeşte, să nu mai spun în ce!
mai mult…

Ce este cu adevarat important?

Autor: Marius Stan
Fiecare avem propriile idei cu privire la ceea ce este important pentru viata noastra. Banii, relatiile fericite, familia, munca, prietenii sunt printre cele mai comune lucruri pe care le apreciem in mod deosebit.

Foarte multi oameni insa si-au schimbat in aceste vremuri prioritatile. Ei au inteles ca daca nu se pun pe ei insisi pe primul loc, nu vor avea “puterea” necesara de a aprecia si a se bucura de lucrurile exterioare. A te pune pe tine insuti pe primul plan, nu este o dovada de egoism, ci o constientizare a unei realitati a lumii energetice in care traim. Exteriorul ne consuma energia – si avem nevoie sa ne improspatam resursele apeland la propria sursa interioara. mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 2 comentarii 

Frica: Declansator al motivatiei

Autor psiholog Lucian Dragoi
Master practitioner NLP

Fiecare din noi ne nastem cu doua frici ancestrale: frica de a nu cadea si frica de zgomote puternice (Kevin Hogan). Cunosti desigur reflexul bebelusilor de a strange pumnul pentru a prinde degetul atunci cand le atingi palma. Si sigur ai experimentat “senzatia” pe care ti-o da tunetul ce urmeaza imediat unei descarcari electrice din timpul unei furtuni de vara.

Asadar venim pe lume increzatori si neinfricati. Dar frica este o stare care se invata. Studiile arata ca pana la varsta de 7 ani acumulam peste 100 de noi frici. mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 2 comentarii 

Cuvantul care inalta si cuvantul care ucide

Autor Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi
Articol publicat in revista “Sens si Consens”

Einstein spunea “Putini oameni sunt capabili sa exprime cu cumpatare pareri care sa nu fie influentate de prejudecatile mediului lor social. Cei mai multi oameni nici macar nu sunt in stare sa formuleze asemenea pareri”

Prejudecati, sovinisme, sexisme, rasisme, mentalitati, preconceptii, conceptii…si lista ar putea continua… Ce au in comun aceste cuvinte daca nu o convingere care nu este a noastra si pe care am preluat-o ca atare fara s-o gandim si s-o digeram noi insine? mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 3 comentarii 

“Fericit” sau “Adaptat”?

Autor: Carmen Demi

S-a scris si se mai scrie inca mult despre Fericire si despre Adaptare.
Acum, in acest moment, daca ar fi sa descoperiti ce inseamna pentru voi aceste cuvinte, ce ati gasi comun in continutul lor? Ceva care sa le faca sa aiba acelasi sens pentru voi?

Carl Rogers spunea cu ceva timp in urma ca “viata buna” (putem intelege “viata implinita, fericita” in sensul comun al cuvintelor) este un proces si nu o stare. Este o directie si nu o destinatie. Am inteles ca, in viziunea lui fericirea ar putea insemna - sa mergi intr-o anumita directie aleasa constient, personal si in libertate interioara deplina, inseamna procesul de a fi pe drumul propriu ori, spus altfel, sa simti ca viata are sens! mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 1 comentariu 

Casa de pe stanca

Autor: Marius Stan
www.lumeareala.ro
www.succesulpersonal.ro

“Criza lumii de azi, despre care se vorbeste mult in ultima vreme, nu este in esenta ei doar o criza economica. Problemele materiale sunt numai o consecinta a lipsei de sens a vietii care defineste existenta multora dintre noi, o urmare a tristetii, a racelii spirituale, a fricii, a starii de deznadejde care cuprinde multe suflete” – IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Inalt Preasfintia Sa a definit extrem de exact cauzele actualei crize a lumii. E vorba de fapt de o criza individuala, de pierderea legaturii cu Divinitatea. In locul indrumarii interioare, a vocii sufletului, oamenii sunt condusi pe o carare fara sens de propriul ego. De aici vine suferinta, deznadejdea, boala, saracia, lipsa oricarei viziuni unificatoare asupra vietii. mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 1 comentariu 

Pentru parinti! Interzis adolescentilor!

Autor: Psiholg Lucian Dragoi
Master practitioner NLP

Daca esti adolescent nu iti recomand sa mergi mai departe cu cititul!
Nu citi mai departe! Esti in pericol de a-ti intelege parinti si de a comunica mult prea bine cu ei! S-ar putea sa realizezi ca si ei au fost candva ca si tine si totusi au devenit niste parinti care nu vor sa-si inteleaga copiii. Asa ca mai bine renunta acum! Pastreaza-ti atitudinea demna de adolescent adevarat si fii mai departe incapatanat asa cum iti sta bine si nu te lua dupa proverbul “Cel mai destept cedeaza”! Aceasta-i o prostie debitata de adulti pentru a-si justifica slabiciunile. mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 3 comentarii 

Mentalitatea de turma si neuronii oglinda

Autor: Carmen Demi

De curand, Scott Wiltermulth de la Universitatea Stanford din California, impreuna cu colegii sai, au tras concluzii in urma unor studii efectuate pe parcursul ultimilor ani.

Ei au descoperit ca activitatile desfasurate la unison, cum ar fi dansul, marsaluirea si altele asemenea, cresc semnificativ loialitatea membrilor fata de grup. “Aceste activitati ne fac sa ne simtim parte a unei entitati mari, asadar noi vedem uneori grupul din care facem parte ca fiind o entitate aproape la fel de importanta ca si propriile noastre persoane” – declara Scott. mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 1 comentariu 

Frica parintilor si valoarea ei educationala

Autor: Mihaela Zaharia

Articol aparut in revista Business Woman
Am cunoscut ce inseamna frica in legatura cu proprii mei copii imediat ce am aflat ca sunt insarcinata. La inceputul sarcinii, fiindca nu stiam ce efecte negative poate sa aiba un vaccin facut cu cateva zile in urma. Apoi in luna a 5-a, fiindca ni s-a spus ca copilul nostru nu creste si poate sa aiba o boala genetica. In luna a 7-a, cand ni s-a spus ca fetita noastra are sindrom Down. Din fericire nu a avut, dar asta am aflat inainte de a se naste. Si frica inainte de nastere - cezariana de urgenta din cauza unei hemoragii foarte puternice. mai mult…

De la gand la fapta!

Autor: Carmen Demi

Pentru ca intr-un articol anterior vorbeam despre Realitate, si mai ales despre faptul ca felul in care traim realitatea depinde in primul rand de interpretarile si convingerile noastre, acum as vrea sa va propun o intrebare: ce credeti voi despre rolul pe care il aveti in Lumea voastra, in Realitatea voastra?

Si poate ca, dupa raspunsul pe care fiecare dintre voi il are, urmeaza o alta intrebare: mai mult…

Scris in categoria Sfaturi despre viata | 1 comentariu 

pagina urmatoare →

  • Noutati & anunturi



    Descarca gratuit un document util cu sfaturi pentru
    prevenirea transmiterii
    GRIPEI AH1N1



       ESTECK
    - una dintre cele mai rapide si complexe metode de testare a starii de sanatate ce exploreaza in sistem 3D, non-invaziv 96 de zone ale organismului.
       Masoara sistemeul hormonal si neurovegetativ, verifica sistemul imunitar, determina echilibrul acido-bazic din organism si cu
    NOUL soft se poate masoara rata variabilitatii pulsului si oxigenarea periferica in acelas timp cu electrosomatograma.


    Programeaza-te online

  • Abonare la blog

  • Revista online
    Avocatii sanatatii

      PRENUMELE TAU

      EMAILUL TAU

  • Toate articolele din...

  • Lista afectiuni/boli

  • Parteneri




















Ultimele comentarii

Sondaje de opinie

  • Cum apreciezi noul diperia.ro?

    View Results

    Loading ... Loading ...