Daca va nemultumeste forma dintilor, spatiile dintre ei sau doriti o culoare speciala a acestora, medicul dentist are la indemana o seama de metode terapeutice de rezolvare a problemelor de cosmetica dentara iar una dintre cele mai conservative si mai eficiente tehnici este aceea a fatetarii dentare.

Aceasta se efectueaza ca mase ceramice sau materiale compozite, in laborator sau in cabinet si consta in aplicarea pe suprafata exterioara a dintilor a unor “unghiute” foarte subtiri dupa o minima slefuire si cu respectarea vitalitatii dintilor.

In principiu, fatetarile cu materiale compozite realizate in cabinetul stomatologic are avantajul de-a fi realizat rapid, in regim de urgenta si cu rezultate multumitoare din punct de vedere estetic. Ele se realizeaza direct pe fata externa a dintelui respectiv si prin insasi tehnica de aplicare a materialelor compozite, fatetele de compozit vor fi deja “lipite” de suprafata dentara dupa polimerizare.

Fatetele din portelan care sunt realizate in laborator de catre tehnicianul dentar, desi sunt mai scumpe si mai cronofage, totusi sunt cele mai estetice lucrari dentare din clasa fatetarilor. Ele vor fi cimentate pe suprafata dentara cu cimenturi de culoarea dintelui, garantand astfel un aspect fizionomic desavarsit.

Daca ne hotaram sa recurgem la fatetare ca si metoda cosmetica dentara, ca si pacienti trebuie sa intelegem faptul ca aceste proceduri de cosmetica dentara pot si trebuie sa imbunatateasca situatia clinica initiala a dintilor respectivi, dar NU pot schimba forma fetei, a gurii, a culorii tegumentelor fetei si a altor elemente fizionomice, deci nu te poate transforma complet fizionomia unei persoane.

Nu doresc sa se inteleaga din cele de mai sus ca sarcina, prin ea insasi, ar provoca gingivita, ci doar ca modificarile hormonale din cursul sarcinii influenteaza reactia locala a tesuturilor gingivale fata de placa bacteriana, aceasta din urma fiind adevarata cauza a aparitiei gingivitei din cursul sarcinii.

In plus, in timpul sarcinii s-a remarcat in lichidul santului gingival o crestere cantitativa a speciilor anaerobe (cele mai agresive in patogeneza parodontopatiei) datorita faptului ca hormonii steroizi de la acest nivel (estrogenul si progesteronul) actioneaza ca factori de proliferare pentru acesti microbi.

Principalele semne clinice ale gingivite de sarcina sunt hiperplazia si sangerarea gingivala.

Hiperlazia se manifesta prin faptul ca gingia devine umflata, lucioasa, de consistenta moale, putand fi indepartata de dinte, de culoare rosie-vie pana la rosu-violaceu, uneori acoperita de depozite albe sau purulente. In unele cazuri hiperplazia gingivala ia aspecte tumorale, fiind denumita “tumora de sarcina”, dar ea nu are caracter malign, incidenta este mica (2-5% din cazuri) si apare deobicei dupa a 3-a luna de sarcina.

Sangerarea este provocata de cele mai mici atingeri ale zonei gingivale si deobicei este destul de abundenta.

Ca si evolutie, semnele de gingivita de sarcina se accentueaza din luna a II-a sau a III-a, ating un maxim in jurul lunii a VII-a si descresc in intensitate spre luna a IX-a.

Tratamentul gingivitei de sarcina presupune indepartarea mecanica prin detartraj si periaj profesional a depozitelor de tartru si placa bacteriana, educarea gravidelor in spiritul pastrarii unei riguroase igiene bucodentare si eventual un tratament medicamentos antimicrobian prin aplicatii locale de perhidrol.

Excizia chirurgicala a formelor hiperplazice se temporizeaza pana la 4-6 luni dupa nastere daca acestea nu dispar in mod spontan.

Tratamentul stomatologic al gravidei necesita precautii deosebite. Sedintele de tratament trebuie sa fie cat mai scurte, evitand cat mai mult pozitia sezand a pacientei. Se recomanda ca tratamentul sa fie evitat pe cat posibil in trimestrul al III-lea de sarcina, preferandu-se in acest sens trimestrul al II-lea, cand manoperele stomatologice pot fi facute in mai mare siguranta.

Metodele de albire sunt numeroase si extrem de diversificate. Acestea se adreseaza, in principiu, persoanelor cu dinti si tesuturi gingivale sanatoase, fara prea multe tratamente odontale (plombe) pe suprafata lor. Acestea nu reprezinta o contraindicatie absoluta daca sunt bine tratate si se afla sub control.

Metodele de albire au o gama destul de variata. Printre acestea gasim si pastele de dinti speciale de albire, ce contin in compozitia lor substante abrasive care indeparteaza prin frecarea cu periuta a suprafetelor dentare petele aflate pe suprafata dentara. Pastele de dinti speciale pentru albire nu actioneaza in profunzimea suprafetei dentare. Aceasta metoda poate eventual sa readuca dintele la culoarea sa initiala, dar nu poate sa ii schimbe nuanta de culoare in sensul albirii acesteia.

Alta metoda destul de empirica este reprezentata de gelurile de albire care se gasesc in supermarket-uri sau prezentate in diferite emisiuni de teleshopping. Aceste geluri au in compozitie peroxid de hidrogen in diverse concentratii si nu se recomanda folosirea lor fara supervizare medicala.

Gelul de albire de concentratii diferite (10%,15% sau 35%) se poate aplica prin intermediul unor gutiere special confectionate in laboratorul de tehnica dentara si care se adapteaza in cabinet fiecarui pacient in parte. In interiorul gutierelor se aplica gelul de albire, apoi se aplica pe dinti avand grija sa indepartam excesul de gel de la nivelul gingiei. Acestea se poarta timp de 6-7 ore pe zi (personal, recomand purtatul acestor gutiere peste noapte, in timpul somnului, daca concentratia folosita este de 10-15%), timp de 5-7 zile.

O alta metoda de albire profesionala se realizeaza folosind aplicarea produsului de albire direct pe dinti, actiunea lui fiind accelerata de obicei prin folosirea unei lampi speciale cu ultraviolete.

Insa oricare ar fi metoda de albire folosita trebuie sa stim ca efectul de albire al dintilor nu este permanent. Tratamentul trebuie reluat la cca. 1,5 ani, in functie de obiceiurile vicioase sau alimentare ale pacientului. Astfel, fumatul si/sau consumul excesiv de cola, cafea, vin rosu vor face ca acest tratament sa fie repetat mai frecvent.

De asemenea, trebuie precizat ca in timpul tratamentului de albire pot aparea cresteri ale sensibilitatii dentare, mai ales in primele zile. Aceasta sensibilitate dispare de obicei daca intrerupem tratamentul timp de 1-2 zile sau dupa ce acesta este finalizat.

Unele firme producatoare ofera in continutul truselor de albire si o pasta de dinti desensibilizanta care se foloseste in cursul tratamentului de albire tocmai pentru a preveni aparitia sensibilitatii dentare.

Contraindicatiile absolute si relative ale albirii dentare:
1. Albirea dintilor nu este recomandata femeilor insarcinate sau care alapteaza.
2. Copii sub 16 ani, datorita faptului ca pana la aceasta varsta camera pulpara este foarte voluminoasa si apropiata de suprafata dintelui, iar folosirea gelului de albire ar putea cauza iritarea pulpei sau sensibilizarea acesteia.
3. Boli gingivale acute sau cronice.
4. Alergie la peroxidul de hidrogen.
5. Dinti devitali (fara nerv) si colorati. In acest caz se poate incerca un tratament de albire din interiorul dintelui cu o substanta de albire cu o concentratie mai mare, sub control stomatologic strict!

Iata de ce recomand ca alegerea si efectuarea tratamentului de albire dentara sa fie facuta impreuna cu medicul tau stomatolog: alegerea optiunii celei mai bune pentru fiecare situatie clinica in parte.

Sigilarea dentara sau sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale reprezinta profilaxia pentru cariile fisurale si anume acele carii care se gasesc pe suprafetele ocluzale ale dintilor (adica pe cele pe care se mesteca), aceste carii aparand si datorita faptului ca de multe ori intrarea in aceste fisuri este mai mica decat diametrul firelor din periutele de dinti, situatii in care fisurile profunde creaza mari sanse de retentie alimentara si de placa bacteriana, factori ideali pentru declansarea atacului carios.

Iata de ce sigilarea santurilor ocluzale este considerata logic ca fiind metoda cea mai sigura de profilaxie primara, fiind o metoda de imunizare a suprafetelor dentare ale dintilor recent erupti si se realizeaza cu rasini composite transparente sau opace, actual preferandu-se sigilantii fotoactivi, adica cei care se intaresc cu ajutorul lampii speciale cu ultraviolete.

Sigilantii transparenti au avantajul ca permit detectarea cariilor marginale sau a cariilor recurente din stadii timpurii, in timp ce integritatea sigilantilor opaci este mai usor de verificat.

Iata in ce constau Etape de lucru pentru sigilarea dintilor:

1. Curatirea suprafetei dintelui – se face cu periute rotative dupa care urmeaza spalarea suprafetelor si uscarea cu spray de apa si aer. Nu se foloseste frezajul dintelui!

2. Mordansarea smaltului (gravarea acida) - se utilizeaza acid fosforic in concentratie de 37% sub forma de solutie sau gel de consitenta cat mai fluida, aplicat prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete sau a unei bulete de vata bine condensate; acidul fosforic este lasat sa actioneze 15-30s apoi urmeaza spalarea cu apa timp de 10-15s si uscarea cu spray de apa si aer. Suprafetele de smalt vor avea aspect alb, cretos mat.

3. Aplicarea sigilantului: se realizeaza cu ajutorul unor aplicatoare speciale cu varful de unica folosinta, sigilantul trebuind sa acopere toate santurile, fosetele, precum si versantii cuspizilor adiacenti Sigilantul se mentine 10s, pentru a permite saturarea si pentrarea optima a smaltului mordansat. In cazul unui sigilant cu priza fotoindusa, se fotopolimerizeaza timp de 60s.

4. Adaptarea functionala – refacerea morfologiei functionale a suprafetelor sigilate se face prin verificarea ocluziei cu hartie de articulatie si indepartarea contactelor premature cu pietre diamantate.

5. Reevaluarea pacientului - este o etapa necesara, integritatea sigilantului verificandu-se la fiecare 6 luni. Mentinerea in timp a rezultatului depinde de: acuratetea tehnicii, calitatea produselor utilizate, modul de polimerizare, tipul rapoartelor de ocluzie, igiena orala.

Incidenta cariei dentare in urma introducerii sigilarii se reduce cu 65-80% si de aceea recomand sigilarea dentara ca metoda de electie in profilaxia cariei dentare in cazul dintilor definitivi cu santuri si fosete bine exprimate si recent erupti pe arcade.

Parodontopatia reprezinta imbolnavirea tesuturilor parodontiului, adica a ansamblului anatomic ce asigura mentinerea dintelui in osul maxilarelor si prezinta doua forme clinice principale: gingivitele si parodontontitele marginale, iar factorul microbian este considerat da catre toti specialistii ca fiind factorul determinant in aparitia acestei boli.

Intr-un mod simplist, putem spune ca gingivita reprezinta imbolnavirea tesuturilor gingivale superficiale (de la gatul dintelui) si este reversibila in majoritatea cazurilor, iar parodontitele marginale sunt imbolnavirile tesuturilor parodontale profunde (de pe toata lunginea radacinii pana la varful ei).

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca debutul si progresia bolii parodontale este in “cascada”, adica neinterventia terapeutica in fazele incipiente ale bolii, adica gingivitele si parodontitele marginale superficiale, duce catre avansarea acesteia catre formele mai grave de boala parodontala, unde vindecarea este mult mai greu de obtinut.

Pe de alta parte, instituirea tratamentului in fazele incipiente ale bolii parodontale (gingivita) asigura surprinderea tesuturilor parodontale intr-o stare relativ echilibrata, in care raspunsurile imune si autoimune la factorii microbieni sunt modelate mult mai activ, distructiile tesuturilor parodontale sunt mai reduse si sansele de vindecare parodontala sunt mult mai mari.

In acest sens este important pentru pacienti sa recunoasca semnele aparitiei bolii parodontale si astfel sa ceara sfatul unui specialist cat mai devreme. Iata care sunt aceste semne:

1. Modificari de textura ale tesuturilor gingivale
Aceste modificari se traduc prin aparitia edemului (umflarii tesuturilor) si a eritemului (tesuturile parodontale au o culoroare rosie aprinse in loc de roz pal) si aceste apar ca urmare a cresterii fluxului sanguin din zona ca urmare a inflamatiei locale.

2. Sangerarea
Sangerarea gingivala reprezinta unul din semnele clinice cele mai precoce si care sunt la indemana pacientului in a le observa. Sangerarile pot fi provocate (prin periajul dentar, alimente mai tari, etc.) sau pot fi spontane, ceea ce ar putea fi semnul unei forme mai avansate de boala.

3. Uneori apare o senzatie de presiune si /sau de prurit gingival (mancarime), semne clinice ce pot fi insotite de halena fetida (miros urat).

Fazele mai avansate ale bolii sunt caracterizate de alte semne clinice precum aparitia pungilor parodontale (atunci cand ligamentele parodontale nu mai sunt atasate la radacina si la osul alveolar), ceea ce duce la aparitia unui alt semn clinic, mobilitatea dentara patologica.

Tratamentul afectiunilor parodontale consta in detartraj si tratament antinflamator local (in cazul gingivitelor, cand in majoritatea cazurilor se obtine vindecarea prin “restitutio ad integrum”, adica asa cum a fost starea gingiei inainte de imbolnavire), chiuretaj supra- si subgingival, operatii cu lambou sau alte interventii chirurgicale mai laborioase si mai costisitoare de tipul celor cu aditie (adaugare) de os (in cazul parodontitelor marginale cronice superficiale sau profunde si unde vindecarea este greu de obtinut iar distrugerea parodontiului nu mai poate fi compensata in proportie de 100%), la care se recomanda antibioterapia pe cale locala sau generala.

Pe de alta parte, folosirea terapeutica a vaccinurilor si a tratamentelor de imunomodulare au dat rezultate discutabile si disputabile, dar cercetarile in aceasta directie sunt abia la inceput si viitorul poate oferi multe surprize in acest sens.

Scopul acestei prezentari este acela de-a face pacientul sa inteleaga ca prezentarea la medicul specialist la controalele periodice (care trebuie sa fie la maximun 6 luni si sunt insotite in majoritatea cazurilor de un detartraj gingival) sau la primele semne clinice de boala parodontala prezentate mai sus, poate duce catre stabilirea dignosticului precoce al unei eventuale boli parodontale, fapt deosebit de important pentru evolutia ulterioara a bolii si a rezultatelor post-tratament.